Home »

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Centrul istoric al oraşului Salzburg

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Centrul istoric al oraşului Salzburg

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Centrul istoric al oraşului Salzburg
 

Oraşul austriac Salzburg a reuşit să păstreze o structură urbană extraordinară, dezvoltată de-a lungul unei perioade întinsă pe câteva secole, din Evul Mediu până în secolul al XIX-lea, potrivit https://whc.unesco.org. Centrul istoric al oraşului face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din 1997.

Arta gotică a tras mulţi meşteşugari şi artişti înainte ca oraşul să devină şi mai cunoscut prin intermediul operei artiştilor italieni Vincenzo Scamozzi şi Santini Solari, cărora centrul Salzburgului le datorează aspectul baroc. Acest punct de întâlnire al nordului Europei cu sudul continentului a declanşat poate geniul celui mai faimos fiu al Salzburgului, Wolfgang Amadeus Mozart, al cărui nume este asociat cu oraşul de foarte mult timp.

Oraşul este considerat punctul de întâlnire al culturilor germane şi italiene şi a reprezentat un rol important în cadrul schimburilor dintre cele două culturi. Rezultatul este un oraş baroc ce străbate intact istoria cu o moştenire materială excepţională.

Silueta Salzburgului este caracterizată de abundenţa de cupole şi acoperişuri înalte, dominate de fortăreaţa HohenSalzburg, unul dintre cele mai importante castele din centrul Europei. Cuprinde o serie de clădiri, atât laice cât şi ecleziastice, de o calitate extraordinară ce se întind din Evul Mediu până în secolul XX. Există o delimitare vizibilă, atât pe teren cât şi pe hartă, între landurile care au fost în administrarea prinţului-arhiepiscop şi cele ale orăşenilor. Cele din urmă sunt caracterizate de clădirile monumentale - Catedrala, Rezidenţa, Abaţia Franciscană, Abaţia Sfântului Petru şi spaţiile lor deschise, printre care piaţa Domului.

În schimb, casele rezidenţilor se află pe terenuri mici cu faţada la străzile înguste, zonele deschise fiind pieţele istorice.

Salzburgul este un oraş plin de clădiri care datează încă din perioada gotică şi până în prezent, ceea ce formează un peisaj urban şi o structură urbană de o individualitate şi o frumuseţe aparte.

Centrul istoric cuprinde toate elementele care definesc oraşul-stat ecleziastic. Totuşi, coerenţa de ansamblu este vulnerabilă la impactul advers al noilor dezvoltări din zona tampon a oraşului şi din împrejurimi.

Un important element de autenticitate este redat de faptul că centrul istoric al Salzburgului şi-a păstrat peisajul istoric şi tiparul străzilor în principal. Faţă de dealurile din împrejurimi, monumentele sale arhitecturale, precum Catedrala şi Mănăstirea Convent, şi-au menţinut rolurile dominante în peisajul oraşului. Oraşul a reuşit să îşi menţină substanţa şi structura istorică, chiar dacă există o vulnerabilitate în ce priveşte noile construcţii care nu sunt neapărat în acord cu forma barocă.

Managementul asupra oraşului se desfăşoară din perspectivă naţională, regională şi locală. Proprietatea este protejată atât la nivel federal cât şi la nivelul provinciei. Există numeroase reglementări legale care se aplică în managementul centrului istoric. În ianuarie 2009 a fost definitivat un plan de management care a fost transmis tuturor autorităţilor şi care prevede modalităţile în care noile clădiri sunt integrate în structura oraşului pentru a se asigura coerenţa şi integritatea urbană. Fondurile sunt asigurate de la bugetul federal prin intermediul Fondului de Mentenanţă a Centrelor Istorice.

AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Gabriela Badea)

 

Sursa foto: whc.unesco.org 

2019-05-14 12:00:00
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!